Cronicile din Ether Drive

  Marea descălțare  Eol dispăruse dintre mușcatele albe, dar nu de tot. Nu fugise de ȚIIIIII-ul care spărgea liniștea grădinii. Nu se temea de cuvintele mari. El plecase în misiune... Agentul 003,5. Jumătate cât James Bond. Dublu de curajos. Cu licență de a apăsa butoane roșii. Nu putea să îl lase pe Anemo prizonier al acelui microfon îngrozitor, cu toată microfonia și cu discursul lui neverosimil și elucubrant. Prizonierul reflectoarelor care ardeau. Publicul își ținea respirația. Daisy Queen scăpase evantaiul. Remi își mușca buzele. Anemo voia să intre în pământ cu microfon cu tot, dar nu se mai putea opri din debitat „perle”. Așa că Eol a zis în gând: „Ajunge.” S-a strecurat pe sub masa lui Arbaletă. A trecut în viteză pe lângă tocurile lui Daisy. A cotit pe culoarul lateral, pe lângă tomberoanele verde, negru și maro. Acolo, lipit de zidul casei, îl aștepta dulapul gri. „ESB Meter + Garden Circuits” scria pe el. Ușița era întredeschisă. Șoricelul s-a cățărat pe roata tombe...

  Miercuri La ora 17 fix, casa și grădina Aurei erau cum nu se poate mai bine pregătite pentru „marele eveniment televizat”. Grădina, în mod special, fiindcă aici urma să se desfășoare evenimentul, se transformase într-un mic colț de rai unde amprenta doamnei Gale, această zeiță Durga a cartierului, se vedea peste tot: de la mesele de grădină elegante, acoperite cu fețe de masă albe, fine, din in topit, la luminile calde venind din felinare rustice. Echipa tehnică se încadrase cu totul în peisaj, devenind practic invizibilă, iar muzica de fundal — o chitară discretă — amintea de dragostea gazdei pentru fado. Într-un colț, sub ramurile înflorite ale unei tufe de liliac mov, pe o pernă de catifea la fel de mov, Mistral și Sirocco, cu blănițele proaspăt periate și purtând papioane albe, scrobite, din mătase, comentau împreună cu omniprezentul, dar veșnic camuflatul Eol. Acesta se afla la doar doi pași mai încolo, în roaba cu mușcate curgătoare albe, o adevărată încântare pentru privit...

  Zgarda celor două ceruri  — Cât mă bucur ca te văd tată ! Abia aștept să îmi povești tot . Te-ai întâlnit cu Noel ? Prietenul tău e plin de viață ca întotdeauna ! —Ce bine le zici tu , fiule !Hai ia-ți cafeaua în mână,  sau mai bine facem o cafea și pentru el și mergem la Noel! —Prin curte sau pe ușa principală? Întrebă Anemo în timp ce pregătea încă o cană cu licoarea lui" trezitoare de mumii ". —Pe ușa din față,  ca niște oameni civilizați ce suntem,fiule. Abia aștept să văd ce față o sa facă! * Liniștea se lăsă peste bucătăria lui Anemo, întreruptă doar de zumzetul unei muște rătăcite și de respirația precipitată a lui Sirocco. Rucsacul kaki, lăsat „la ispitit " lângă piciorul mesei, era acum marea lor provocare. — Acum e momentul! mormăi Mistral, așezându-se strategic pe gresie. Piciule, arată-ne ce ai pescuit din „peștera” profesorului. Dar ai grijă, e un „arfefact”, nu o jucărie de ros! Sirocco nu mai stătu pe gânduri. Cu o smucitură hotărâtă, scoase la lumin...

 Capitolul 17 Artefacte și pregătiri pentru teveleziune În dimineața zilei de miercuri — acea miercuri — liniștea somnoroasă a Casei Vânturilor fu spartă de niște bătăi nerăbdătoare în ușă; inelul metalic în formă de leu se transformase într-un adevărat instrument de percuție: "Ba-ba-ba-bam-ba-ba-ba..." Adormit pe pervazul sufrageriei, nu pe perina lui confortabilă, Mistral ar fi înjurat, dar își adusese aminte că este un chat noir educat. — Mon Dieu! Ce n'est pas possible! E încă devreme! Blana mea are nevoie de cel puțin nouă ore de somn, altfel își pierde strălucirea! — Ci-cine vine, Mistral? E cumva doamna mamă? A început deja evenimentul ăla și noi... noi încă dormim? întrebă imediat Sirocco, care își făcuse instant apariția cu codița lui pufoasă în formă de semn de întrebare. — Chiar, Mistral, oare e cazul să îl trezim pe Anemo? A venit doamna Aura? întrebă și Eol, pregătindu-se să își facă drum de pe colțul șemineului spre pervazul pe care era Mistral. — Nu e doamn...

   Capitolul 16 Net și limonadă  Anemo pășea agale alături de editorul său înspre casă. Încă avea picioarele desculțe, deoarece papucii lui de pluș erau prea plini de noroi pentru a fi încălțați, deci îi ținea într-o mână ca și cum ar fi ținut o pradă proaspăt vânătă sau proaspăt pescuită. Nu mergea pe trotuar, ci pe marginea lui, prin iarbă, străduindu-se să își păstreze tălpiile curate. Încerca să pară relaxat, întrerupând tăcerea stânjenitoare care se așternuse între el și Stone cu câte un „Hăcmm” sau un „Deci” aruncat doar așa... fără o țintă anume, doar pentru a-și da timp să gândească, să își aducă aminte dacă a trimis sau nu manuscrisul. Era atât de confuz încât ajunsese să se întrebe dacă chiar a terminat de scris sau doar a visat, dar acum nu mai avea ce face, doar să își continue drumul alături de „omul cu împământarea”, bălăngănind brațul în care avea papucii și lansând câte un mic proiectil de noroi de care Fleur, aflată la câțiva pași în urma lor, trebuia să ...

  Capitolul 15 Distracție și loilitate — Hei, gașcă! se auzi din spate. Data viitoare să mă luați și pe mine la joacă! Remi Storm, arătând ca o adolescentă în ținuta ei sport, le făcea semne să o aștepte. „Exact ea mai lipsea!” gândi Mistral plin de lehamite, dar, spre surprinderea lui, toată gașca se opri ca într-un stop-cadru să o aștepte pe nou-venită. — Ce mai faceți, domnule Noel? Nu v-am văzut demult. — Fac bine, fetițo! Când te văd, îmi mai trece dorul de copiii mei! răspunse Noel, vizibil încântat de întâlnirea cu Remi. — Mai aveți fluierul cu care ne dădeați startul la alergat? Mai țineți minte? Anemo, eu, Gill și Jim, aliniați și așteptând fluierul de start... Anemo și Jim erau cei mai rapizi, pe rând. — Of, alergiile astea! făcu Noel, ștergându-și o lacrimă. Am și acum un fluier în buzunar, vrei să vezi? Scoțând o mână din buzunar, Noel deschise încet palma, ca și cum ar fi prezentat un obiect de mare preț, lăsând să strălucească în lumina soarelui un fluier argintiu. — ...

  Capitolul 14 Meciul secolului — Pss, Mistral! Mistral, ar trebui să îl atenționezi cumva pe Anemo! Eol se străduia din răsputeri să se facă auzit și înțeles de confratele blănos care era ocupat, din nou, cu siesta pe pervazul sufrageriei, în lumina de miere a soarelui care își transmitea doar căldura dincolo de sticlă, nu și dinții specifici vremii irlandeze. Dar Mistral era pur și simplu cufundat adânc în... siestă, la fel cum Anemo se cufundă adesea în febra scrisului și nu auzea nimic. Sirocco, vrând să dea o mână de ajutor, execută un salt nu tocmai reușit, cu intenția de a ateriza alături de Mistral pe pervaz, dar calculele matematice și aproximarea distanțelor, după cum știți, nu sunt punctul forte al piciului, așa că acesta se trezi agățat cu gheruțele de perdeaua trasă într-o parte unde se bălăngăni periculos gata să cadă dar, cu un alt salt, ateriză în „siguranță”... pe colacul negru zis și Mistral cel parizian, care sări ca ars, având drept rezultat aterizarea amânduror...

  Capitolul 13 Zori și trădări pisicești   E drept că în casa lui Anemo există o cameră amenajată, un birou dotat cu tot necesarul pentru ca un scriitor să își poată desfășura activitatea, doar că acea încăpere este rareori folosită. Acest anume scriitor scrie în bucătărie, în dormitor, sufragerie, curte sau chiar în baie. Casa lui de obicei (mai puțin acum, după intervenția mamei) avea împrăștiate peste tot schițe, notițe, hărți ciudate, însemnări... Atunci când lovește febra scrisului, nu e o febră tocmai ușor de dus, vine ca o posedare, ca un pumnal înfipt în colivia coastelor dinspre înăuntru și, atunci când pleacă, lasă în urmă epuizare totală. De data aceasta, după o noapte întreagă de scris neîntrerupt, Anemo dormea dus, cu capul pe măsuța rotundă din bucătărie care îi servise de această dată drept masă de lucru, alături de un colăcel de blană portocalie și laptopul cu abțibild inimioară. În sfârșit avea povestea! Eol, ca un veritabil șoricel de bibliotecă, salvase...

  Capitolul 12 Inspirație la cornet După plecarea Aurei, Casa Vânturilor strălucea de curățenie. Ordinea era instaurată peste tot: fiecare tacâm, farfurie, pix, hârtie, carte, ochelari de citit, papuci de casă sau de stradă, ochelari de citit, bibelou și, din nou, ochelari de citit. Ce să ne mai lungim, fiecare lucrușor avea acum locul lui într-o casă a vânturilor care nu își mai merita numele. Era mai degrabă imaginea unei case pregătite pentru expoziție sau pentru vizionare în vederea închirierii. Cu laptopul așezat pe o măsuță rotundă, perfect lustruită, în bucătărie, Anemo era stingher, stângaci și parcă încorsetat într-o rochie de bal din secolul 19. Ar fi scris, s-ar fi plimbat de la un capăt la celălalt al parterului casei sale, s-ar fi așezat comod pe canapea, într-o poziție doar pentru el firească, dar nimic nu îi era familiar; casa nu mai era casa lui și povestea nu vine într-o scafârlie speriată de ordine. Motanii, la fel de stingheri în blănițele lor lucioase, erau alin...

     Capitolul 11 Ce e o durgă? — Iartă-mă, Fleur, dar eu chiar nu pot gândi azi! spune Anemo, luându-şi cana de cafea cu frișcă într-o mână și începând a măsura gazonul curții cu pași mari și desculți. — Vă cred, domnule! Doamna mama dumneavoastră e... un altfel de vârtej, ea aduce ordine și... — Vârtej ai spus? Ea e Marea Îmblânzitoare de Haos... nici n-ar fi avut nevoie de o întreagă echipă să facă curat! continuă Anemo, privind spre fereastra unde silueta mamei sale se mișca cu o viteză ireală. E ca o Durga a curățeniei, Fleur. Ai impresia că are zece brațe care se multiplică în aer: cu unul șterge praful, cu altul sortează facturile, cu al treilea îmi ghidează viața și cu restul de șapte alungă orice urmă de inspirație din casa asta. Aflați la sfat în stratul cu flori, cei trei blănoși — pisoii și proaspăt salvatul din „ghearele deratizării”, Eol — își urmăreau cu privirea stăpânul care părea hotărât să-și facă necesarul de pași pe gazon. — E-Eol... ce e o durgă? A a...

Capitolul 10    Calamitățile din Ether Drive Dimineață. Soare, zumzet și ciripit și totuși Anemo doarme dus. În sufragerie, Mistral și Sirocco discută neliniștiți, cu o anumită gălăgie venind dinspre burțile lor. Mistral se plimbă de la un capăt la altul al încăperii (obicei împrumutat de la stăpân), mormăind nemulțumit. Sirocco, ocupat cu toaletarea de dimineață, punea și el câte o întrebare sfioasă, din când în când. — Cre... crezi că e supărat pe noi? Așa-i că n-a fost bine ce-am făcut? Puteam să-i lăsăm și lui puțin ficat... — Dacă tot mă întrebi, eu cred că ne pedepsește. De parcă am fi făcut o crimă! Mon Dieu... Quelle insolence ! C’est vraimentinadmissible ! — Mistral... eu nu știu limba aia franceză... cumva. Nu știi unde e Eol? — Hm, de parcă mi-ar păsa de tocilarul ăla... probabil e la cafea. Dintr-odată, aproape simultan, ușa dinspre curte și cea dinspre afară fură cuprinse de forfotă. La ușa din față, Aura; la cea din spate, Fleur. — Asta ne mai lipsea! mormăi Mist...

   Capitolul 9 Câteva nuanțe de roz Cu stomacul gălăgios, aproape lipit de spate, dar însuflețit de vestea neașteptată pe care tocmai o primise, Anemo se înfățișă la ușa Aurei Gale, casa aflată în jumătatea cu numere pare a străzii, la numărul 42. Sună la ușa cărămizie și, în timp ce suna, avea impresia că stomacul lui se aude mai tare decât soneria și că doamna mamă sigur îl aude. Aura Gale, în capotul ei de mătase smarald, era elegantă ca întotdeauna; își privi fiul nedumerită și oarecum îngrijorată. — Anemo! S-a întâmplat ceva cu blănoșii tăi? — Mamă, eu sunt fiul tău, fă-ți griji pentru mine, nu pentru pirații ăia care m-au jefuit de ficat! Aura își măsură din priviri fiul, de sus până jos și de jos până sus, parcă vrând să vadă că e întreg și nu-i lipsește ficatul. — Ești bine, fiule? Intrând în casă din trei pași mari, Anemo se afla deja în bucătărie. — Nu sunt bine, mamă, mor de foame. Am pregătit o minunăție de ficat cu ceapă și, în timp ce eram într-un apel important ...

                         Răpirea ficatului vrăjitor și îngerașii cu blană Între Anemo și Fleur se formase încă de la început o chimie aparte. Se completau reciproc și, în pofida diferenței de vârstă, în interacțiunea lor cei doi erau cu rândul adult sau copil, ca și cum aceste roluri erau interschimbabile. Acum erau amândoi la bucătărie, povestind despre noua carte care se scria parcă singură, și găteau. Fleur primise misiunea de a crea un sos special din kefir pentru ficatul de vită cu ceapă care tocmai se perpelise în tigaia de fontă. Acum, acesta aștepta îmbibat în grăsime, presărat doar cu un praf de sare roz și unul de piper. — Fii atentă, Fleur! Sosul pe care îl prepari e magie curată. Putem să adăugăm un cățel foarte mic de usturoi, unul foarte, foarte mic, cât să nu deranjeze ceapa asta aurie. Stomacul lui Anemo și cel al fetiței scârțâiră discret, dar la unison, când celularul lui Anemo, aflat chiar pe masa din bu...

          Capitolul 7       A fi sau a nu fi zen La Casa Vânturilor, blănoșii profitau de o zi cu soare făcând fiecare ce știa mai bine: Mistral făcea siesta. Era un adevărat profesionist în această chestiune; nimeni, vreodată, nu ar putea să o facă mai profesionist decât pisoiul nostru întunecat cu aere de parizian. Sirocco se străduia să fie un elev silitor al lui Eol. E drept că nu prea îi reușea, dar își dădea toată silința să învețe să numere: — U-unu, d-doi, t-trei, p-patru, ci-cinci, șa-șapte... Mistral, fără a deschide măcar un ochi sau a schița vreun gest, își drese vocea: — Ăhăm, piciule! Cred că nu te-ai săturat cu bobițele de la Anemo! Unde l-ai lăsat pe șase? L-ai mâncat? Eol trase adânc aer în piept: — Hai, concentrează-te! — U-unu, d-doi, t-trei, p-patru, ci-cinci, șș-șase, o-opt, n-nouă, ze-zece, u-unsprezece, gata! De data aceasta, Mistral deschise un ochi și ridică capul așa, într-o doară, dar reveni imediat la poziția „sies...