Casa Vânturilor capitolul 9

  

Capitolul 9 Câteva nuanțe de roz

Cu stomacul gălăgios, aproape lipit de spate, dar însuflețit de vestea neașteptată pe care tocmai o primise, Anemo se înfățișă la ușa Aurei Gale, casa aflată în jumătatea cu numere pare a străzii, la numărul 42. Sună la ușa cărămizie și, în timp ce suna, avea impresia că stomacul lui se aude mai tare decât soneria și că doamna mamă sigur îl aude.

Aura Gale, în capotul ei de mătase smarald, era elegantă ca întotdeauna; își privi fiul nedumerită și oarecum îngrijorată.

— Anemo! S-a întâmplat ceva cu blănoșii tăi?

— Mamă, eu sunt fiul tău, fă-ți griji pentru mine, nu pentru pirații ăia care m-au jefuit de ficat!

Aura își măsură din priviri fiul, de sus până jos și de jos până sus, parcă vrând să vadă că e întreg și nu-i lipsește ficatul.

— Ești bine, fiule?

Intrând în casă din trei pași mari, Anemo se afla deja în bucătărie.

— Nu sunt bine, mamă, mor de foame. Am pregătit o minunăție de ficat cu ceapă și, în timp ce eram într-un apel important cu Arcibald, blănoșii tăi, cei pentru care îți faci griji, l-au halit pe tot, direct din tigaie! Au lăsat tigaia curată... ce mai!

Aura se abținea cu greu să nu râdă, tuși, își drese vocea și, după o gură de apă, îl liniști.

— Foamea ta se rezolvă imediat. Ai noroc că mai există mame care au oarece provizii în frigider, nu ca alții... care utilizează frigiderul pe post de mobilier decorativ și, în loc să-l umple cu mâncare, își depozitează ochelarii, papucii sau polonicul în el.

În timp ce vorbea încontinuu, mâinile ei erau ocupate să încropească o cină bogată, cu friptură de curcan, măsline, brânză feta, niște șuncă adevărată cumpărată de la țărani adevărați și gospodari, ouă fierte și roșii proaspete din grădina proprie. Anemo luă câteva îmbucături mari, pe care le mestecă de parcă nu ar fi mâncat de câteva luni și apoi, uitând de protocol, bune maniere și de obsesia mamei pentru ordine și eleganță, începu a vorbi în timp ce mesteca:

— Mamă, pirații ăia blănoși au dat lovitura chiar în timp ce eu primeam o veste extraordinară de la Arcibald Peter Stone! Îl știi și tu, mamă, cât este de tipicar și de sever, dar se pare că, în sfârșit, l-am dat pe spate. E încântat de noua direcție a scrisului meu! Îți dai seama, mamă? Vor face un serial animat după cartea mea; Mistral, Sirocco și Eol vor fi protagoniștii!

— Stai, stai un pic... știam că ai doar doi pisoi. Cine e Eol?

Amintindu-și de fobia mamei de rozătoare și praf, Anemo se opri preț de câteva secunde, apoi, dregându-și vocea, adăugă:

— Lasă, nu asta e important acum, dar jur că vei avea o surpriză plăcută, chiar dacă fiul tău nu e un scriitor atât de mediatizat precum o anumită scriitoare pe care o cunoaștem din copilărie.

Aura zâmbi cu un aer vinovat. Remi Storm era fata pe care nu o avusese dar, să fim serioși, ea își iubea fiul mai presus de orice. În pofida naturii sale distrate, ea știa ce suflet are acest tânăr chipeș care, dacă și-ar fi dat puțin silința, ar fi fost însurat de mult, poate și cu copii.

— Mă bucur pentru tine, fiule! Mâine, la primele ore ale dimineții, trec pe la tine și îți aduc provizii... poate îți organizez puțin casa, așa vei putea munci mai liniștit. Și te rog să nu fii gelos pe Remi!

Anemo devorase deja toate acele bunătăți și acum savura un ceai. Era o pace pe care nu o mai simțise de mult. Radioul din surdină tocmai revărsa un fado (genul preferat al celor doi) și fiul, fără a sta pe gânduri, își puse cana de ceai pe masă și își luă mama la dans. „Fericirea se construiește din lucruri mici”, gândea el în ritmul lent al melodiei. La final, se înclină protocolar și sărută mâna Aurei, când vocea crainicului îl trezi din poveste: „Și acum vom discuta cu invitata noastră despre noul ei bestseller, «Femeile nu se dresează». Stimați ascultători, Remi Storm!”

— Nu te îngrijora, mamă, nu sunt gelos!

Și, depunând un sărut aproape părintesc pe fruntea Aurei, care între timp îl condusese spre ieșire, deschise ușa dând să plece. Dar chiar în prag, în toată splendoarea ei, durdulie, parfumată și sofisticată, era Daisy Queen, cu o mână în aer, gata-gata să apese butonul soneriei.

— Domnule Gale, ă... puiule!

— Sărut mâna, distinsă doamnă! Ce vânt vă...

— Am o chestiune extrem de importantă de discutat cu Aura, știi, clubul nostru de carte va fi filmat miercurea viitoare...

Dar nu apucă să-și termine ideea, că Anemo o întrerupse:

— Știu, știu, mama mi-a spus deja! Vă las acum, doamnelor, sunt foarte ocupat zilele astea. Vă pup!

Viața tocmai căpătase câteva nuanțe de roz pentru scriitorul nostru aiurit, acum total neinteresat de hoții de umbre sau de alte prostii pentru vreun roman polițist. O avea pe Fleur, îi avea pe pisoi și, chiar dacă se făcea adesea că plouă, știa și de existența lui Eol. Abia aștepta să scrie următorul capitol.