Treceți la conținutul principal

Zgarda celor două ceruri capitolul 10







Capitolul 10



De la solstițiul de vară dinamica din casa vânturilor se schimbase complet. Liniștea, dulcea liniște specifică străzii noastre pitoreşti era dusă pe apa sâmbetei și viața lui Anemo devenise o înşiruire de vizite și apeluri inopinate din partea lui Arbaletă sau Trenci ,sau a distinsei Daisy Queen care își făcuse un obicei din a trece pe la el de câte ori își scotea prețioasa cățelușă, pe Lady Bell, la plimbare .


Apoi mai era Fleur care nu era tocmai o pacoste dar se transformase într-un soi de editor aproape la fel se sâcâitor ca Arcibald și porumbeii lui Noel deveniți foarte gălăgioși acompaniaţi de lătratul lui Skye ; Aura Gale care îl suna dar îl și vizita zilnic ameninţându-l cu o nouă curățenie generală, ca la carte și inspirația care fugise undeva, Dumnezeu știe unde, în pofida orelor petrecute pe fotoliului din living în fața laptop-ului.


Somnul nu se mai lipea de Anemo nici noapea nici ziua și ajunsese să aibă ditamai pungile sub ochi.


Nici pentru blănoșii casei viața nu era mai roz.Ei pândeau momentul prielnic pentru a putea studia conținutul rucsacului caki care se afla deja de zile bune ascuns in reclinererul din living. Ce folos că l-au dat jos de pe cuier dacă nu se puteau folosi de el ? 


Niciun vânt din casa vanturilor nu era în elementul lui și asta crease o tensiune de-a dreptul palpabilă în întreaga casă.


În noaptea de sâmbătă spre duminică 28 iunie deși foarte târziu în noapte Anemo nu putea dormi. Oare v-am spus despre el că e din zodia Balanță? ...E, dacă nu v-am spus ,o fac acum. Anemo e din zodia Balanță și procesul adormirii e unul deloc simplu pentru cei ca el. Atunci când gândurile de-a valma se înghesuie în scafârlia lui la ceas de noapte el se apucă să numere. Nu oi, asta ar fi prea banal, el numără chestii pe o anumită tematică sau nume de...în ordine alfabetică. În noaptea respectivă numărase deja toate verbele pe care și le amintea în limba spaniolă apoi trecu la serialele coreene, apoi la nume de actrițe care încep cu litera A ,apoi actori ...apoi constată că e ora două din noapte .


"Dar dacă îmi fac o cafea? Nu , mai bine un ceai de lavandă . A avut mama grijă să imi lase o întreagă "bibliotecă " de ceaiuri".


Cu pași desculți, nu în pijamaua cu oi ci într-una cu peștișori (doar era bogat cum ar spune Sirocco) Anemo coborâ scările acoperite de mochetă groasă de culoare gri în perfectă liniște, nici măcar nu aprinsese lumina, se vedea suficient de la iluminatul stradal.Mergea aproape ca un somnambul dar , ajuns în dreptul livingului niște zgomote mici, un fel de forfotă îi captară atenția. 


"Ce se întâmplă aici ?" gândi el și apasă pe clanța ușii de la living.


Scăldaţi doar de lumina de la felinarul de afară , în mijlocul livingului pe mocheta pufoasă, blănoșii lui formaseră un cerc în jurul a ceva...ca o hartă, pe o bucată de pânză de in pe colțurile căreia așezaseră câteva figurine replici de artefacte adevărate. 


Un sfat al "înțelepților " deloc verosimil ...


—Ce se petrece aici, chiar în livingul meu ? Ce faceți voi ? ..Doamne ori îmi pierd mințile ori am reușit să adorm și acum visez.


La vederea lui blănoșii nu reacționaseră nici surprinși, nici speriați, doar Bise cea albă veni înspre el și i se așeză ca un manșon pe picioarele desculțe. Instinctiv, ca orice iubitor de pisici, Anemo ridică pisica și începu să o mângâie pentru a o liniști. 


Atât i-a trebuit.




În clipa în care degetele lui Anemo se îngropară în blana lungă și mătăsoasă de Angora, o vibrație fină, ca un curent electric cald, porni din mărgeaua ascunsă la gâtul pisicii și îi urcă direct prin braț, până în spatele urechilor. Livingul cufundat în semiîntuneric păru că se învârtește , iar în scafârlia lui obosită, zgomotul alb al nopții fu înlocuit brusc de o cascadă de voci incredibil de clare, care vorbeau toate de-a valma.




— Mon Dieu, Anemo ! Ai grijă pe unde calci să nu te rănești ! Probabil au rămas mai multe bliz-bizuri împrăștiate pe aici ...Ai venit la momentul oportun ! se auzi o voce profundă, elegantă, cu un accent parizian inconfundabil, din cercul format pe mocheta din living.




Anemo clipi des, convins că ceaiul de lavandă al mamei sale ar fi trebuit băut mult mai devreme. Dar halucinația nu se opri aici. Dinspre colțul de jos al pânzei, o voce subțire, inocentă și extrem de precipitată, continuă:




— Aha ! V-am spus eu că Anemo e bogat ! Vezi domnișoara Remi ? Are o colecție întreagă de pijamale .


Sirocco dădea agitat din coada lui portocalie în formă de semn de întrebare, fixând statueta scarabeului cu ochi chihlimbarii. Pe mocheta gri, chiar în mijlocul cercului desenat cu cerneală sepia, un mic ghemotoc de blană gri se ridică pe lăbuțele din spate. Era Eol, care își drese vocea cu o sobrietate pur academică:




— Agentul 003,5 raportează: datele de pe in sunt clare. Sincronizarea geometrică indică data de 23 septembrie. Echinocțiul de Toamnă este fereastra noastră, dar avem nevoie de un calculator uman pentru a aproxima coordonatele din Cairo.




Anemo simți cum picioarele i se transformă în gelatină. În brațele lui, pisica albă de Angora își ridică privirea albastră și clipind languros de câteva ori i se adresă cu o voce caldă, calmă poate puțin studiată:


—Ți-a înghițit pisica limba , domnule scriitor ? Sau ar trebui să îți spun Indigo Soul ?


 


Pisica albă nu apucă să spună mai multe că omul nostru căzu cât era de lung și de lat, neavând timp să ferească vreun bliz-biz sau replică de artefact .Căzu mai exact cu spatele pe un colier cu Ochiul lui Horus deloc confortabil .




*




Când deschise ochii, lumina felinarului de afară proiecta umbre lungi pe tavan. Capul îi zvânea ca un pendul stricat, iar pe pieptul lui se afla o greutate caldă și albă. Bise se așezase acolo ca o zeiță ocrotitoare și poruncitoare în același timp.


— Ţi-ai revenit ?Trebuie să stau aici pentru a păstra conexiunea deschisă. Te rog nu mai leșina! Sunt Remi ! M-a pus Aghiuță să-mi atârn de gât un colier găsit în cireșul tău japonez și ...iată-mă. Numai tu mă poți descurca, trebuie neapărat să iei legătura cu tatăl tău !


—O...ok , nu leșin. Dă-l încolo de ceai de lavandă! Vreau o tărie!


Remi-Bise râse ușor. 


—În regulă, dar ține minte, doar zgarda mea ține conexiunea deschisă!











Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Zgarda celor două ceruri capitolul 7

Capitolul 7  "Da, ei nu "empafizează" cu asemenea fete... de fapt ei nu empatizează cu niciun fel de fete... doar că nu recunosc. Las' că mă descurc eu și singură. Am de gând să văd ce e în rucsacul acela... poate mai există o zgardă care mă transformă la loc... poate reușesc cumva să deschid portalul ăla. Bise se ghemuise pe unul din fotoliile de piele neagră din living și gândea departe de ceilalți blănoși care erau supărați pe ea pentru o glumă "E plictisitor să vegetez aici de una singură... măcar să citesc ceva. Cred că știu unde își ascunde Eol câte o carte pentru citit și cred că are o carte de poezii..." Atât canapeaua, cât și fotoliile din casa lui Anemo au un fel de buzunare la spate care se închid cu scai. Nu o dată în aceste buzunare au apărut obiectele dispărute din casă... chei, telecomandă, pixuri, portofel și multe altele. Deci a noastră Remi se ridică elegant pe cele patru lăbuțe, sări în spatele fotoliului și verifică buzunarul. Din acest ...

Zgarda celor două ceruri capitolul 16

 Capitolul 16 Luni dimineața, 29 iunie, Anemo împreună cu toți blănoșii lui se aflau în curtea din spate, la masa din sticlă și fier forjat, în fața laptopului și a binecunoscutei cafele cu frișcă și sare roz. Erau în conferință cu profesorul Simoon, care, deși aflat la Londra, făcea tot posibilul să îi ajute. — Anemo, fiule, fii atent la mine: am studiat harta și m-am consultat cu colegii mei. — Dar harta e la noi, tată! spuse Anemo confuz. — Am poza hărții la mine în telefon! Sunt două variante... cel puțin două acceptabile. — Da, tată, spune! Toți de aici suntem numai ochi și urechi. Pisoii și Anemo erau așezați laolaltă, de zici că urmau să facă o poză de grup: Mistral, cocoțat pe gard într-un echilibru perfect, Bise, pe cotiera scaunului lui Anemo, pe partea stângă, iar Sirocco, chiar pe umărul drept al scriitorului. Eol, fiind cel mai mic de statură, stătea pe masă, lipit de tastatura laptopului. — Pentru primul și cel mai apropiat portal, trebuie să mergem cu domnișoara Remi...

Labirint prin oglinda timpului capitolul 1

 CAPITOLUL 1: ORAȘUL CARE NU DOARME NICIODATĂ Profesorul Simoon și Anemo dormeau adânc, căzuseră ca secerați, fiul pe canapea și tatăl pe fotoliu. Sforăitul lor, un cor în canon, nici foarte mărunt, nici foarte zgomotos, în mod normal nu ar fi deranjat-o pe Remi, dar acum, încă în corpul ei de pisică de Angora, nu putea pune geană pe geană.  Aerul din vechiul apartament din Cairo era încă fierbinte și greu, înțesat de arome de ceai, de mirodenii și de miros de asfalt, de combustibil și de praf. Zidurile groase se hrăniseră toată ziua cu dogoarea soarelui, iar acum expirau acea zăpușeală greu de suportat, mai ales pentru niște oameni care trăiseră toată viața pe o insulă de smarald, unde canicula nu fusese niciodată o problemă. Iar pentru o pisică de Angora, în blana ei lungă și pufoasă, era un adevărat coșmar. Remi se mută pe podeaua de mozaic, sperând că piatra e mai rece, dar somnul nu venea, iar prin fereastra deschisă, orașul care nu doarme niciodată o atrăgea ca un magnet...