Zgarda celor două ceruri capitolul 2

 

 Capitolul 2 Agentul 003,5 în acțiune 

— Ma chérie, mă mustră conștiința...

— De ce, Mistral? Din cauză că nu te-ai împrietenit cu mine când încă eram femeie?

— Și de asta, dar dacă nu era stomacul meu atât de gălăgios, dacă nu aș fi cerut de mâncare, dacă...

Sirocco, micul ginger, îi privea pe cei doi mai mari decât el și, cum „loilitatea” era ceva ce el învăța tot mai mult pe zi ce trece, începu timid a-și cere iertare.

— Da, dar dacă eu nu m-aș fi jucat cu „bizbizul” ăla în curte, dacă nu ar fi rămas atârnat în pomul ăla „maionez”...

— Japonez, puștiulică, japonez. Eleganța unui cireș japonez nu are absolut nicio legătură cu maioneza, Sirocco.

— Dar cineva ar fi crezut că acel colier, zgardă sau ce o fi, are puteri magice. Noi am verificat în acea zi, oftă Eol de sub franjurii de mătase ai pernei lui Mistral. Originalul se află la muzeul din Cairo, sub pază strictă.

— Ceva nu se potrivește aici. Este imposibil ca în Cairo, sub... acea pază strictă, să fie o replică. Doar dacă... Mon Dieu! Asta trebuie să fie...

— Su-sunt două ceruri... două „gărzi”.

— Zgărzi, piciule... ești genial! Acum are logică, trebuie să fie două... gemene! Hai că încet o scoatem la capăt, băieți! Și nu e deloc vina voastră. Zgarda a luminat, a licărit și a căzut din cireș chiar la picioarele mele. Cine m-a pus să mi-o atârn de gât? Mai ales că eu nu prea port zorzoane. Hai, ajutați-mă acum să punem zgarda la loc pe gâtul meu, că dacă se pierde iar, rămân toată viața pisică.

Dinspre bucătărie se auzi clar cuvântul „răpită”, repetat atât de Anemo, cât și de Daniel Frost, proaspăt botezat Trenci.

— Lumea crede că am fost răpită... măcar de n-ar veni mama, ea are alergie la pisici și...

Pisica albă nici nu apucă să-și termine vorba, că soneria de la intrare începu un duo nemuzical cu inelul de bronz în formă de leu. La ușă, precipitate și nerăbdătoare, stăteau Anna Storm, Aura Gale și Daisy Queen. Fleur, care asista aproape tăcută și aproape nemișcată la discuția detectivului cu Anemo, se repezi imediat să deschidă. Cele trei năvăliră ca un cârd de gâște pe Capitoliu, gata să trezească întreaga cetate cu agitația lor.

În sufrageria de pe Ether Drive, aerul devenise irespirabil, și nu din cauza prafului – pe care Aura Gale îl eliminase deja cu o seară înainte – ci din cauza tensiunii. Daniel Frost, sau „Trenci”, cum îl botezase deja echipajul casei, se îndreptă hotărât spre fotoliul de catifea.

— Voi lua poșeta pentru inventar, domnule Gale. E o probă esențială, decretă el, întinzând o mână spre poșeta de pe fotoliu.

Mistral, cocoțat pe spătar ca o jucărie de pluș negru, îi aruncă lui Remi o privire de „acum ori niciodată”. Remi, ghemuită la picioarele detectivului, simți cum inima de pisică îi bate în gât.

— Acum, Anna! mieună Mistral, deși știa că mama lui Remi nu-l înțelege.

Dar sincronizarea fu perfectă. Anna Storm se apropie de fotoliu exact când fiica felină își scutură coada lungă și pufoasă chiar pe sub nasul ei fin. Efectul fu instantaneu.

— Hap-ciu! Hap-ciu! Haaa-pciu!

Trei explozii sonore zguduiră sufrageria. Frost, surprins de rafală, se întoarse instinctiv spre Anna, oferindu-i un șervețel din buzunarul trenciului. În acea secundă, mecanismul felin se declanșă. Mistral dădu un brânci scurt, cu lăbuța stângă, poșetei deschise. Micul Sirocco, care stătuse la pândă sub fotoliu, țâșni ca o flacără și, cu o îndemânare de hoț de buzunare, „pescui” telefonul subțire care tocmai aluneca din poșeta răsturnată. Dispozitivul căzu mut pe perna fotoliului, iar un al doilea brânci din partea lui Sirocco îl trimise direct în crăpătura adâncă dintre șezut și spătar.

— Eol, confirmă! șopti Sirocco, în timp ce se retrăgea la adăpost.

Eol, care privea toutul de sub franjurii pernei lui Mistral, scoase doar vârful boticului și mișcă scurt din mustăți: „Curat!”.

Frost se întoarse la poșetă și o ridică. O simți neobișnuit de ușoară în mână, dar Anna îl prinse de braț, printre lacrimi și strănuturi.

— Ochelarii ei... sunt acolo? Și telefonul? Dacă o sună cineva care o ține ostatică? se tângui ea, fixându-l pe detectiv cu o privire disperată.

Frost pipăi materialul moale al poșetei prin exterior. Ochelarii de soare făceau un zgomot de plastic, oferindu-i iluzia că toutul e în regulă.

— Avem tout ce ne trebuie, doamnă Storm. Procedura e sub control, spuse el, băgând „proba esențială” în buzunarul larg al trenciului.

În clipa următoare, pisica albă sări pe fotoliu cu o grație pe care nu știa că o posedă. Se așeză exact deasupra crăpăturii unde dispăruse telefonul, transformându-se într-o sferă imaculată de blană. Începu să toarcă, de parcă acest tors era o formă de meditație sau de împământare, cum era pentru Anemo plimbatul în picioarele goale.

* * *

— Acum putem merge pe Marte sau la unul dintre poli, draga mea. Eol e agentul 003,5, toutal la dispoziția ta, vântoaso!... Ar trebui să căutăm pe internet un nume de vânt pentru tine... Suntem în Casa Vânturilor.

— Ai dreptate, cred... că mă voi numi Bise.

— Bise, repetă Mistral gânditor, sună așa elegant și parizian că aproape mă face gelos...

Motanul negru își îndreptă spatele, bătând aerul cu coada ca un general care își instruiește trupa.

— Îmi place, decretă el, privind-o de sus. O Bise de iarnă, mândră și distantă când apar musafirii, dar o Bise de vară, caldă, ascultătoare și mămoasă cu picii când suntem doar noi în Casa Vânturilor. Așa ar trebui să fii, draga mea. O felină elegantă, dar maleabilă.

Pisica albă se opri din tors. Își ridică bărbia cu o mișcare atât de bruscă și de rigidă, încât pielea neagră a fotoliului păru că scârțâie sub ea. Ochii ei, ca două lame de gheață, îl țintiră direct pe Mistral.

— Ai uitat un mic detaliu, Mistral! Eu am scris „Femeile nu se dresează”. Faptul că acum am blană și merg în patru labe nu schimbă regulile jocului. Mi-am ales singură numele și îmi voi alege singură și anotimpurile. Dar recunosc că felul în care voi mă veți accepta poate influența foarte mult, pozitiv sau negativ, rafalele mele dătătoare de dureri de cap.

Sirocco, cu aerul unui copil care tocmai a fost certat de părintele favorit, oftă lung.

— Mă duc să mă cățăr în pomul ăla „maionez”, poate mai găsesc un „arfefact” care să mă facă porumbel sau un cățel cum e Skye, să mă „înfiască” Noel!

— Se zice „înfieze”, piciule. Șșș, se lasă cu îngheț, încercă Eol să îl potolească pe roșcat, dar încercând toutuși să nu iasă prea mult în evidență... poate pisica albă îl vede prea apetisant și... cine știe.

Mistral înghiți în sec, potrivindu-și o lăbuță în spatele urechii ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși orgoliul lui de lider tocmai primise o rafală direct în freză. Bise se așeză înapoi pe crăpătura fotoliului, sigilând telefonul sub ea cu aceeași grație regală. Însă, exact în secunda următoare, când Sirocco scoase un scâncet tremurat, hotărât parcă să plece în bejenie, coborî de pe tronul ei cu o mișcare fluidă. Îl înfășură pe „ginger” cu coada ei lungă și albă, trăgându-l protectiv sub bărbie, și începu a-l dezmierda cu limba ei aspră și rozalie.

— Am auzit că tu înveți tot mai multe pe zi ce trece și am mai auzit că tu,mă plăceai și înainte.