Treceți la conținutul principal

Zgarda celor două ceruri capitolul 8


 


Capitolul 8 Răpirea rucsacului 



 


 În timp ce Anemo si Arcibald discutau in bucătărie despre cât de, ...de negăsit este ea, Remi, Bise se apropie tiptil de cuierul încărcat mai ceva ca un pom de Crăciun pentru a-și face un plan de atac. Rucsacul nici măcar nu se mai vedea ...de fapt se vedea doar o curelușă , o bucată din curelușă . Suficient pentru privirea ageră a unei pisici de Angora. 


" Ca să pot elibera rucsacul, trebuie să ajung acolo sus ! Ca să ajung acolo sus ,deasupra cuierului trebuie să fac un salt îndrăzneț, să îmi iau avânt, așa, să îmi iau...voi urca scările și de acolo sigur ajung în vârf. Slavă Cerului că mai pot să gândesc!" 


Elegantă și agilă ca o adevărată felină, Remi urcă vreo șapte trepte ,făcu saltul de câteva ori doar în gând apoi își luă avânt și dintr-o săritură ateriză exact pe vârful cuierului pom, făcându-l să se clatine, dar numai puțin.


 " Oh, am aterizat cu bine, sa-mi trag sufletul mai întâi. Dar ce de boarfe a înghesuit "Dumnezeul poemului " aici. Se vede că nu a fost în inspecție doamna Aura ! Le iau pe rând " 


Pisica albă incepu să își folosească lăbuțele cu gheruțe pentru a arunca în spațiul dintre ușa de la intrare si cuier ,toate hainele care îi stăteau în cale . Două geci, o pelerină supradimensionată, o șapcă, o umbrelă și un fular kilometric.Abia după ce ea îndepărtă fularul rucsacul deveni accesibil. Își mai trase încă o dată sufletul, și cu un ultim efort, folosind două lăbuțe ridică rucsacul pentru a-l arunca și pe el pe podea dar, cuierul pom începu să se clatine , mult mai tare decât data aceasta și in cele din urmă își pierdu complet echilibrul. Căderea era de acum inevitabilă dar Bise, sări mai întâi în aer după care ateriză pe cuierul încă doldora de haine dar acum aflat la pământ. Ateriză ca un surfer iscusit pe placa lui sau ca o vrajitoare pe propria-i matură.


 "Așa, pisicile cad totdeauna în picioare !"


 Din bucătărie se auzi un zgomot puternic,ca și cum s-ar fi prăbușit acoperișul sau ar fi cazut un elefant...un mamut, ceva foarte mare din cer . 


—Ce e asta Gale ? E cutremur ? Ți se dărâmă casa ? întrebă Arbaletă șocat de bubuitură deschizând imediat ușa dintre hol și bucatarie . Pisica albă, îl privea senină ca și cum ar fi vrut de acum să decoleze sau să plece calare pe cuierul cel pom. 


Ceilalți blănoși, apăruseră și ei să vadă ce cataclism se abate asupra casei vãnturilor tocmai la timp pentru a-l vedea pe colṭurosul de Arcibald Peter Stone cum luase în brațele sale pisica albă și cu o neașteptată duioşie o mângâia. 


—Mon Dieu, era să fac infarct. mormăi Mistral. Uită-te și tu piciule ce face Arbaletă. Te așteptai ca stâncosu' să fie atât de.. 


—Cum mi-ai spus ? Arbaletă? Anemo băiatule cred că îți e tare cald cu dinții în gură ! 


—Eu ? Eu nici măcar nu mi-am deschis gura .Ce-i cu tine Arci ? Mistral îl privi cu subînțeles pe Eol care era din nou un abțibild pe plintă, de data aceasta sub caloriferul de pe hol, dar nu mai zise nimic. O privi apoi pe Bise și îi făcu pe tăcute semn să sară din brațele lui Arcibald. Ea nici măcar nu avu nevoie de un al doilea semn că sări imediat, scăpând de strânsoare . 


—Sirocco, şuteşte rucsacul când eu le distrag atenția ! șopti Bise după care, uitând complet de ceartă și de supărare toți blănoșii se făcură nevãzuṭi. 



—A, avem rucsacul domnișoara Remi ! L-am ascuns după fotoliul unde își ascunde Eol lucrurile lui alea de "intelectualist". .. șopti Sirocco echipajului de blănoși din curte.


—Ești un geniu piciule...doar că se spune intelectual, nu intelectualist. il corectă cu blândețe Eol apoi , după ce își drese vocea deveni nu doar foarte serios ci și îngrijorat . Ați fost pe fază și voi ? Arcibald l-a auzit pe Mistral și a înțeles ce a spus .


—Am observat și eu, băieți ! Categoric asta are legătură cu zgarda mea. Ea se activează când cineva mă mângâie...cred. Acel cineva înțelege ce vorbim....încă nu îmi dau seama dacă înțelege doar pisicile sau și alte animale dar e ceva extraordinar .


 —Crezi ma chérie? După ce vedem conținutul rucsacului vom ști dacă avem nevoie de ajutorul lui Anemo sau nu...


În curtea lui Noel începu dintr-o dată o ceartă între porumbei si Skye. 


—Dacă acum te-ar mângâia cineva Remi , am aflat dacă zgarda e o punte de înțelegere către toate animalele sau doar către pisici cugeta cu voce tare Eol.


—Ce urât vorbește prietenul tău Gogo...auzi cum o provoacă pe Skye. Cum poți să ai asemenea prieteni Sirocco?


—Nu am , Mistral ...Gogo nu mai e prietenul meu . 


—Oare pe el l-a salvat moțata ? Trebuie să recunosc mon ami că eu nu îi deosebesc. Mie mi se par toți la fel .


—Nu pe Gogo l-a salvat, ăla are încă o cicatrice sub aripă. 


–Ha, ai auzit ce tupeu pe el , să îi zică bietei cățelușe să îi pupe undeva ...Dacă nu aș avea stomacul sensibil jur că l-aș mânca. Nu așa se vorbește cu o ființă solară precum Skye! 


—Eu cred că e și hoț. L-am văzut cu ceva galben în cioc.Precis a luat din " soarele de rezervă" al cățelușei !


—Fie vorba între noi, puștiulică dar, cred că nici Skye nu și-a cumpărat colecția de la magazin...









Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Zgarda celor două ceruri capitolul 7

Capitolul 7 Instincte feline  "Da, ei nu "empafizează" cu asemenea fete... de fapt ei nu empatizează cu niciun fel de fete... doar că nu recunosc. Las' că mă descurc eu și singură. Am de gând să văd ce e în rucsacul acela... poate mai există o zgardă care mă transformă la loc... poate reușesc cumva să deschid portalul ăla. Bise se ghemuise pe unul din fotoliile de piele neagră din living și gândea departe de ceilalți blănoși care erau supărați pe ea pentru o glumă "E plictisitor să vegetez aici de una singură... măcar să citesc ceva. Cred că știu unde își ascunde Eol câte o carte pentru citit și cred că are o carte de poezii..." Atât canapeaua, cât și fotoliile din casa lui Anemo au un fel de buzunare la spate care se închid cu scai. Nu o dată în aceste buzunare au apărut obiectele dispărute din casă... chei, telecomandă, pixuri, portofel și multe altele. Deci a noastră Remi se ridică elegant pe cele patru lăbuțe, sări în spatele fotoliului și verifică buzu...

Zgarda celor două ceruri capitolul 16

 Capitolul 16 Cairo sau Peștera Pisicilor? Luni dimineața, 29 iunie, Anemo împreună cu toți blănoșii lui se aflau în curtea din spate, la masa din sticlă și fier forjat, în fața laptopului și a binecunoscutei cafele cu frișcă și sare roz. Erau în conferință cu profesorul Simoon, care, deși aflat la Londra, făcea tot posibilul să îi ajute. — Anemo, fiule, fii atent la mine: am studiat harta și m-am consultat cu colegii mei. — Dar harta e la noi, tată! spuse Anemo confuz. — Am poza hărții la mine în telefon! Sunt două variante... cel puțin două acceptabile. — Da, tată, spune! Toți de aici suntem numai ochi și urechi. Pisoii și Anemo erau așezați laolaltă, de zici că urmau să facă o poză de grup: Mistral, cocoțat pe gard într-un echilibru perfect, Bise, pe cotiera scaunului lui Anemo, pe partea stângă, iar Sirocco, chiar pe umărul drept al scriitorului. Eol, fiind cel mai mic de statură, stătea pe masă, lipit de tastatura laptopului. — Pentru primul și cel mai apropiat portal, trebuie...

Labirint prin oglinda timpului capitolul 1

 CAPITOLUL 1: ORAȘUL CARE NU DOARME NICIODATĂ Profesorul Simoon și Anemo dormeau adânc, căzuseră ca secerați, fiul pe canapea și tatăl pe fotoliu. Sforăitul lor, un cor în canon, nici foarte mărunt, nici foarte zgomotos, în mod normal nu ar fi deranjat-o pe Remi, dar acum, încă în corpul ei de pisică de Angora, nu putea pune geană pe geană.  Aerul din vechiul apartament din Cairo era încă fierbinte și greu, înțesat de arome de ceai, de mirodenii și de miros de asfalt, de combustibil și de praf. Zidurile groase se hrăniseră toată ziua cu dogoarea soarelui, iar acum expirau acea zăpușeală greu de suportat, mai ales pentru niște oameni care trăiseră toată viața pe o insulă de smarald, unde canicula nu fusese niciodată o problemă. Iar pentru o pisică de Angora, în blana ei lungă și pufoasă, era un adevărat coșmar. Remi se mută pe podeaua de mozaic, sperând că piatra e mai rece, dar somnul nu venea, iar prin fereastra deschisă, orașul care nu doarme niciodată o atrăgea ca un magnet...