Zgarda celor două ceruri capitolul 7

  

Capitolul 13 Freeze 

Pe ecranul telefonului lăsat de Remi în casa lui Anemo imaginea pisicii albe îngheță dintr-o dată. Fleur și blănoșii așteptară în liniște exact cinci secunde, în speranța că conexiunea nu s-a întrerupt de tot, după care începură să se foiască, să întrebe, să vorbească toți fără a asculta cu adevărat niciunul dintre ei.

— Ce e asta, ma belle? Remi? începu Mistral, urmat imediat de Eol.

— S-a întrerupt conexiunea! zise Sirocco.

— De ce nu se mișcă? Eol, crezi că a pățit ceva domnișoara Remi? întrebă Fleur.

— Oare ar trebui să sunăm din nou?

Fata luă telefonul în mână, închise apelul înghețat și sună din nou, dar... nimic.

Era doar șapte dimineața, șapte și câteva minute. Nu apucaseră să schimbe decât câteva cuvinte cu cei din Cairo și întreruperea apelului transformase cumva atmosfera caldă de relaxare a unei sâmbete petrecute în tihnă într-una diametral opusă. Ropotul ploii de afară și vâjâitul vântului nu făceau altceva decât să adâncească starea de neliniște care puse stăpânire pe ei toți.

— Mai sună o dată, Fleur! spuse Eol. Dacă merge, merge, iar dacă nu, așteptăm să ne sune ei. Hai că... nu cred să fie ceva grav, o simplă cădere de rețea.

Fleur sună din nou, dar pe numărul de telefon al lui Anemo de data aceasta, apel audio.

— Ce ciudat! Priviți aici, se pare că nu avem semnal. O fi de la furtună?

— Ha-haideți să ne uităm la un film, la desene, la orice... Nu mai pot să aud ce e afară! propuse Mistral, nefiresc de agitat pentru un motan elegant care ține la etichetă. Tună sau mi s-a părut?

— În perioada asta a anului? Ploaie de vară? Nu-mi miroase a bine, bombăni Eol, ridicându-și bobul de cafea de pe mocheta cea pufoasă.

Fleur luă telecomanda, gata să caute un film de desene animate, dar... surpriză. Căzuse și curentul electric.

— Mi se face frică, șopti ea, și blănoșii o îngânară pe rând:

— Și mie!

— Și mie!

— Și mie, ma chérie! Crezi că motanul ăla de acum trei mii de ani... Mehyt, eram eu, în altă viață?

Ceilalți îl priviră pe Mistral, dar doar Eol gândea cu voce tare:

— Cum adică a călătorit în timp? Există o asemenea tehnologie? Există o mașină a timpului în realitate, nu în literatura de anticipație? Cum de eu, tocmai eu care citesc enorm și mă informez constant, nu am aflat până acum de o asemenea tehnologie?

Un tunet explodă, parcă, undeva foarte aproape și îi făcu pe cei patru să se strângă mai aproape unul de altul.

— Fleur, trage-mă de coadă sau de urechi! Vreau să mă trezesc! Nu-mi plac filmele de „goază” și... și nici visele de „goază” nu-mi plac! miorlăi Sirocco. Sunt super-duper „înglozit”.

Mistral, cu o labă ocrotitoare, îl trase mai aproape de el pe puiul roșcat și nici măcar nu se mai obosi să îi corecteze pronunția. Cu toții erau „îngloziţi ” .

—Ba am găsit! își corectă Eol propria afirmație, ridicându-și brusc degetul arătător al lăbuței drepte, în timp ce mustățile îi tremurau de indignare. Am găsit în cărți, cum să nu găsesc? Dar era literatură de anticipație, domnilor! Wells, Asimov, Philip K. Dick! Am crezut că sunt doar fanteziile unor minți sclipitoare care voiau să distreze publicul! Cum am putut fi atât de naiv? Toți acei scriitori nu inventau nimic... ei doar descărcau în pagini frânturi dintr-o realitate pe care noi, oamenii de știință — bine, și șoarecii de bibliotecă — am catalogat-o trufaș drept ficțiune!

Fleur îl privea cu ochii mari, strângând în continuare telecomanda inutilă în mână. În ciuda întunericului și a tunetelor care făceau geamurile să vibrreze, logica micului rozător aducea o ciudată rază de speranță.

— Adică, Eol... vrei să spui că mașina timpului nu e din fier și șuruburi? întrebă ea cu o voce scăzută.

— Nu știu din ce este făcută, Fleur, dar Remi abia a apucat să ne spună că a fost în Egiptul de acum trei mii de ani! A zis că e aventura vieții ei și bum! Totul a înghețat! Nu știm ce face ea acolo, nu știm de ce a fost trimisă în trecut și nici cine este acel motan Mehyt despre care vorbea. Dar faptul că ecranul s-a stins exact când a pronunțat acel nume nu are cum să fie o coincidență!

Mistral își mări pupilele de chihlimbar în întuneric, mișcându-și agitat urechile la auzul numelui antic. O senzație stranie, ca un curent electric rece, îi trecu prin blana neagră. 

Sirocco scoase un suspin lung, îngropându-și nasul roșcat în gâtul lui Mistral. Deși totul suna extrem de complicat pentru un pui, un singur lucru îi era clar: dincolo de paginile cărților, undeva în Egipt, Remi-Bise avea nevoie de ajutor, iar ei rămăseseră aproape în întuneric, speriați de furtună , privind un ecran mort.

Un alt tunet, mai lung și mai greu, zgudui pereții Casei Vânturilor. Ploaia izbea geamurile furioasă de parcă ar fi vrut să intre peste ei de parcă era o entitate răzbunătoare, cum acelea despre care se spune că ieşeau din Peștera Pisicilor. 

— Și acum ce facem? șopti Fleur, strângându-și picioarele la piept în mijlocul sufrageriei cufundate în penumbră. Din moment ce nu avem cum să plecăm nicăieri, o fetiță de șapte ani și trei blănoși... cum mai aflăm ce i se întâmplă lui Remi dacă nu mai putem comunica cu Cairo?

Eol își strânse bobul de cafea sub braț ca pe un talisman al cunoașterii și privi hotărât spre rafturile uriașe ale bibliotecii lui Anemo, care acum se pierdeau în umbră.

—Nu facem nimic Fleur, citim și așteptăm condiții prielnice .Hai să nu fim fatalişti !

— Fa-fatalist e ceva grav ? întrebă Sirocco cu naivitatea lui caracteristică. E un familist care ţine cu taţii ?