Treceți la conținutul principal

Labirint prin Oglinda Timpului capitolul 6

Capitolul 6: Babilonie



În apartamentul închiriat din Zamalek, același apartament pe care Simoon Gale îl închiriază de multă vreme de fiecare dată fiindcă, nu-i așa, activitatea lui profesională gravita în jurul a tot ceea ce avea legătură cu site-urile arheologice și Egiptul antic, aerul condiționat gâfâia neputincios, bătând spre masa plină de coli albe, schițe și laptopul deschis al lui Anemo. Pe ecran, zeci de tab-uri cu grupuri de Facebook precum „Turiști în Egipt” și „Comunitatea Zamalek” strângeau deja comentarii la anunțul disperat postat de scriitor.




— Nimic! se auzi vocea deznădăjduită a lui Anemo, în timp ce tastele scoteau un pârâit rapid. Nimeni nu a văzut o pisică albă de Angora azi-noapte pe strada Shagaret El Dorr. Au fost văzute mai multe pisici, dar niciuna albă.




Simoon, care nu mai era chiar atât de calm, aruncă o privire peste umărul fiului său.




— Ia uite ce zice ăsta... Robin: „am văzut un grup de 6-7 pisici sub balconul...” Ăsta e balconul nostru! Ia stai așa, asta e interesant. Un copil localnic după înfățișare, era așezat turcește și părea că stă la sfat cu pisicile.




Daniel Frost, care tot timpul ăsta mormăise chestii de neînțeles așezat pe canapea și notase de zor în carnețelul lui, arătându-și notițele constant timidei sale soții, Margo, se ridică brusc și veni înspre cei doi, pentru a vedea cu ochii lui.




— Acolo e ceva necurat la mijloc, pun pariu! spuse el. Să mergem odată să punem afișe și să întrebăm în jur.




Apucă teancul de afișe de pe masa din lemn de cedru și era gata-gata să iasă pe ușă când laptopul începu să sune.




— Aha! Domnule Anemo, ai un apel video de la, de la, imposibil...




Desigur, pe ecran se vedea că cea care solicita o convorbire video era Remi, dar noi știm că în Irlanda era o altă echipă dornică să ia legătura cu ei.




— Răspunde odată, omule! îl repezi Trench pe Anemo. Poate ne facem griji de pomană și domnișoara Remi e bine mersi, nu în corp de pisică... cum bateți voi câmpii pe aici!




— Nu e Remi, spuse Anemo. Noi știm cine e... este vecina mea, Fleur, ea are grijă de motanii mei, mai completă el, răspunzând apelului.




Pe ecranul laptopului apăru imediat chipul îngrijorat al moțatei de Fleur:




— Anemo, domnule profesor Simoon, am încercat să vă sunăm de o sută de ori! Unde e domnișoara Remi?




Daniel Frost, care se plimba de la un perete la altul cu vraful de afișe sub braț, văzând că pe ecran nu apare chipul scriitoarei, oftă prelung. Enervat, încurcat, începu să vorbească peste Anemo, creând o adevărată babilonie:




— Domnilor, din punct de vedere metodologic, ceea ce facem noi aici este total lipsit de logică! În Clonee, pe Ether Drive, am fost chemat să investighez o dispariție de persoană. Am strâns o poșetă, am verificat e-mailuri în care Remi Storm spunea că a plecat în grabă la documentare și că vă lasă pisica în grijă... Iar acum, în Cairo, veniți și îmi spuneți că totul a fost o farsă grosolană? Că in timp ce eu completam rapoarte și căutam indicii, Remi torcea de fapt pe fotoliul recliner în corp de felină?




Fleur recunoscu imediat voceea și, înainte de a-și da seama, se pomeni vorbind:




— Trench? Am auzit bine? Domnule Anemo, ce caută omul ăla în Cairo? Și mai ales, unde e domnișoara Remi?




Profesorul Simoon, singurul om rămas cât de cât calm și rațional, se simți dator să intervină.




— Bună, Fleur. Ăă, da, domnul inspector Frost este în vacanță... aici, și... l-am invitat pe la noi. Din păcate, Remi a ratat trans... ăă, portalul și e încă în corpul de pisică.




Pe fundal se auzi ușa trântită de inspector și vocea lui:




— Voi faceți ce știți, noi plecăm să ne facem utili!




Chipul moțatei exprima mirare și tristețe în același timp, dar în ochișorii ei căprui se aprinse o licărire.




— Domnule profesor, ați uitat de medalionul cu GPS? Cred că o puteți găsi cu telefonul dumneavoastră... dacă nu, vă ajutăm noi, doar îl avem pe Eol.




Profesorul chiar uitase cu totul că el chiar voise să preîntâmpine un astfel de moment și, acasă în Irlanda, îi așezase un asemenea dispozitiv la gâtul pisicii albe.




— Ai dreptate, fetiță frumoasă și deșteaptă! Te pup, noi chiar trebuie să fugim acum!


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Zgarda celor două ceruri capitolul 7

Capitolul 7 Instincte feline  "Da, ei nu "empafizează" cu asemenea fete... de fapt ei nu empatizează cu niciun fel de fete... doar că nu recunosc. Las' că mă descurc eu și singură. Am de gând să văd ce e în rucsacul acela... poate mai există o zgardă care mă transformă la loc... poate reușesc cumva să deschid portalul ăla. Bise se ghemuise pe unul din fotoliile de piele neagră din living și gândea departe de ceilalți blănoși care erau supărați pe ea pentru o glumă "E plictisitor să vegetez aici de una singură... măcar să citesc ceva. Cred că știu unde își ascunde Eol câte o carte pentru citit și cred că are o carte de poezii..." Atât canapeaua, cât și fotoliile din casa lui Anemo au un fel de buzunare la spate care se închid cu scai. Nu o dată în aceste buzunare au apărut obiectele dispărute din casă... chei, telecomandă, pixuri, portofel și multe altele. Deci a noastră Remi se ridică elegant pe cele patru lăbuțe, sări în spatele fotoliului și verifică buzu...

Zgarda celor două ceruri capitolul 16

 Capitolul 16 Cairo sau Peștera Pisicilor? Luni dimineața, 29 iunie, Anemo împreună cu toți blănoșii lui se aflau în curtea din spate, la masa din sticlă și fier forjat, în fața laptopului și a binecunoscutei cafele cu frișcă și sare roz. Erau în conferință cu profesorul Simoon, care, deși aflat la Londra, făcea tot posibilul să îi ajute. — Anemo, fiule, fii atent la mine: am studiat harta și m-am consultat cu colegii mei. — Dar harta e la noi, tată! spuse Anemo confuz. — Am poza hărții la mine în telefon! Sunt două variante... cel puțin două acceptabile. — Da, tată, spune! Toți de aici suntem numai ochi și urechi. Pisoii și Anemo erau așezați laolaltă, de zici că urmau să facă o poză de grup: Mistral, cocoțat pe gard într-un echilibru perfect, Bise, pe cotiera scaunului lui Anemo, pe partea stângă, iar Sirocco, chiar pe umărul drept al scriitorului. Eol, fiind cel mai mic de statură, stătea pe masă, lipit de tastatura laptopului. — Pentru primul și cel mai apropiat portal, trebuie...

Labirint prin oglinda timpului capitolul 1

 CAPITOLUL 1: ORAȘUL CARE NU DOARME NICIODATĂ Profesorul Simoon și Anemo dormeau adânc, căzuseră ca secerați, fiul pe canapea și tatăl pe fotoliu. Sforăitul lor, un cor în canon, nici foarte mărunt, nici foarte zgomotos, în mod normal nu ar fi deranjat-o pe Remi, dar acum, încă în corpul ei de pisică de Angora, nu putea pune geană pe geană.  Aerul din vechiul apartament din Cairo era încă fierbinte și greu, înțesat de arome de ceai, de mirodenii și de miros de asfalt, de combustibil și de praf. Zidurile groase se hrăniseră toată ziua cu dogoarea soarelui, iar acum expirau acea zăpușeală greu de suportat, mai ales pentru niște oameni care trăiseră toată viața pe o insulă de smarald, unde canicula nu fusese niciodată o problemă. Iar pentru o pisică de Angora, în blana ei lungă și pufoasă, era un adevărat coșmar. Remi se mută pe podeaua de mozaic, sperând că piatra e mai rece, dar somnul nu venea, iar prin fereastra deschisă, orașul care nu doarme niciodată o atrăgea ca un magnet...