Treceți la conținutul principal

Labirint prin Oglinda Timpului capitolul 3



 Capitolul 3 El-Beyda 





Remi trăia un sentiment ciudat, contradictoriu și greu de înțeles pentru oricine din lumea asta care duce o viață normală ghidată de o rutină destul de strictă și monotonă. În mintea ei ea era încă femeia rațională. Dar, pe de altă parte ,pisica albă al cărei trup îl purta avea propriul raționament. A urma un băiețel uscățivc, cu pielea măslinie, abia întâlnit pe străduțele labirintice dintr-un oraș în care pășea pentru prima dată făcea parte din acest raționament. 


—Îți mulțumesc, Cea Albă ! El-Beyda! În limba noastră...


—De ce înțeleg limba voastră? îl întrerupse Remi cu o voce calmă, fără urmă de panică. 


— Este zgarda, dar nu numai asta, șopti băiatu Maktub !


—Așa a fost scris! Îl ingână Remi dovedind încă o dată, doar pentru sine că înțelege acea limbă, așa dintr-o dată. 




—În scrieri , ea se numește Samatein. 


—Zgarda Celor Două Ceruri , îngână din nou pisica albă. 


—Numele meu este Samir, El-Beyda .


—Samir... însoțitorul din timpul nopții, îl îngână din nou pisica albă, mirată de cum cuvintele și înțelesurile acestei limbi străine i se deslușeau în minte ca niște fire de funigei. 


—Eu sunt Remi dar de când sunt pisică mi-am spus Bise.


Obloanele magazinelor se închiseseră parcă închizând sub lacătele grele spectacolul de lumină și culoare din timpul zilei și al serii .Pisica albă păşea în urma copilului măsliniu cu ochii de un căprui cum ea nu mai văzuse niciodată. Ochii aceia aveau în ei o licărire aurie de-a dreptul hipnotică.


Străbateau un labirint de străduțe înguste pavate cu piatră cubică topită de timp, însoțiţi doar de umbrele lor alungite ,date de lumina gălbuie a felinarelor ,proiectate uneori pe pavaj alteori pe cladirile masive și vechi cu balcoane din lemn dantelat .


Bazarul Khan el-Khalili ...zona unde locuiau copii care aveau nevoie de ea... El-Beyda .


Drumul lor șerpuit și felul în care orbește îl urma pe băiat deschidea în mintea ei de femeie o fereastră spre poveștile din" O mie și una de nopți " ,poate Ali-Baba .


S-au oprit în fața unei porți uriașe din lemn înnegrit, bătută în ținte grele de fier cu o ușă mică decupată chiar în poartă pe care băiatul a împins-o fără zgomot .A urmat apoi un coridor strâmt mirosind parcă a cremene și ulei de măsline iar în cele din urmă sub cerul plin de stele au pășit pe alt cer, o curte imensă pavată cu un mozaic alb negru din pietre mici, șlefuite având chiar în centrul ei o adâncitură rotundă abia sesizabilă .


—Oglinda timpului spuse băiatul arătând cu o mână spre adâncitura rotundă , acum e stricată. 


Remi nu spuse nimic, doar dădu ușor din cap de parcă blana ei albă îi adusese și o înțelepciune străveche. Ridică ochii pentru a întâmpina silueta care tocmai ieșea din casă. O femeie încă frumoasă, îmbrăcată în pantaloni albi largi de in topit și o cămașă la fel de albă având pe umeri un fel de şal galben-ocru. Părul grizonat îi era strâns într-un coc greu, pe ceafă și ochii erau identici cu ai lui Samir.


Femeia se opri la cinci pași de Remi , se înclină ușor și spuse cu o voce aproape șoptită:


— El-hamdu lila, inek gheiti ia El-Beyda! și Remi observă că femeia avea lacrimi în ochi.


—Bunica mea , Jaddati, șopti Samir .


Au urmat-o în liniște în interiorul casei cu pereți groși din piatră văruiţi în alb, au trecut mai întâi printr-o sală mare pavată cu marmură ușor arămie mirosind a lămâie ,au urcat trepte săpate din aceeași marmură spre un iatac nici mare nici mic mobilat doar cu un pat , o măsuță din lemn de abonos și o noptieră din același lemn .Între cearceafuri albe zăcea trupul adormit al unui copil, copia perfectă a lui Samir .Chiar și aluniţa din colțul gurii era identică .


Bunica copiilor se apropie de patul copiluli și arătând cu mana spre pieptul acestuia spuse:


—Așează-te aici El-Beyda . Ajută-mă să îmi aduc băiatul înapoi printre noi .


Remi nu protestă, deși in sinea ei se gândea că e probabil prea grea pentru a se așeza pe trupul slăbit. Se apropie de patul copilului și sări ușor pe marginea lui, apoi se așeză în locul indicat de femeie.


—El e Demir , spuse femeia, fratele geamăn al lui Samir.


Odată așezată pe pieptul copilului Remi simți zgarda vibrând 





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Zgarda celor două ceruri capitolul 7

Capitolul 7  "Da, ei nu "empafizează" cu asemenea fete... de fapt ei nu empatizează cu niciun fel de fete... doar că nu recunosc. Las' că mă descurc eu și singură. Am de gând să văd ce e în rucsacul acela... poate mai există o zgardă care mă transformă la loc... poate reușesc cumva să deschid portalul ăla. Bise se ghemuise pe unul din fotoliile de piele neagră din living și gândea departe de ceilalți blănoși care erau supărați pe ea pentru o glumă "E plictisitor să vegetez aici de una singură... măcar să citesc ceva. Cred că știu unde își ascunde Eol câte o carte pentru citit și cred că are o carte de poezii..." Atât canapeaua, cât și fotoliile din casa lui Anemo au un fel de buzunare la spate care se închid cu scai. Nu o dată în aceste buzunare au apărut obiectele dispărute din casă... chei, telecomandă, pixuri, portofel și multe altele. Deci a noastră Remi se ridică elegant pe cele patru lăbuțe, sări în spatele fotoliului și verifică buzunarul. Din acest ...

Zgarda celor două ceruri capitolul 16

 Capitolul 16 Luni dimineața, 29 iunie, Anemo împreună cu toți blănoșii lui se aflau în curtea din spate, la masa din sticlă și fier forjat, în fața laptopului și a binecunoscutei cafele cu frișcă și sare roz. Erau în conferință cu profesorul Simoon, care, deși aflat la Londra, făcea tot posibilul să îi ajute. — Anemo, fiule, fii atent la mine: am studiat harta și m-am consultat cu colegii mei. — Dar harta e la noi, tată! spuse Anemo confuz. — Am poza hărții la mine în telefon! Sunt două variante... cel puțin două acceptabile. — Da, tată, spune! Toți de aici suntem numai ochi și urechi. Pisoii și Anemo erau așezați laolaltă, de zici că urmau să facă o poză de grup: Mistral, cocoțat pe gard într-un echilibru perfect, Bise, pe cotiera scaunului lui Anemo, pe partea stângă, iar Sirocco, chiar pe umărul drept al scriitorului. Eol, fiind cel mai mic de statură, stătea pe masă, lipit de tastatura laptopului. — Pentru primul și cel mai apropiat portal, trebuie să mergem cu domnișoara Remi...

Labirint prin oglinda timpului capitolul 1

 CAPITOLUL 1: ORAȘUL CARE NU DOARME NICIODATĂ Profesorul Simoon și Anemo dormeau adânc, căzuseră ca secerați, fiul pe canapea și tatăl pe fotoliu. Sforăitul lor, un cor în canon, nici foarte mărunt, nici foarte zgomotos, în mod normal nu ar fi deranjat-o pe Remi, dar acum, încă în corpul ei de pisică de Angora, nu putea pune geană pe geană.  Aerul din vechiul apartament din Cairo era încă fierbinte și greu, înțesat de arome de ceai, de mirodenii și de miros de asfalt, de combustibil și de praf. Zidurile groase se hrăniseră toată ziua cu dogoarea soarelui, iar acum expirau acea zăpușeală greu de suportat, mai ales pentru niște oameni care trăiseră toată viața pe o insulă de smarald, unde canicula nu fusese niciodată o problemă. Iar pentru o pisică de Angora, în blana ei lungă și pufoasă, era un adevărat coșmar. Remi se mută pe podeaua de mozaic, sperând că piatra e mai rece, dar somnul nu venea, iar prin fereastra deschisă, orașul care nu doarme niciodată o atrăgea ca un magnet...