Capitolul 17
Blănoșii se relaxau în curte fiecare în felul său dar Anemo cu Remi-Bise pe cotiera scaunului încă se afla în fața laptop-ului. Își întinse lung brațele, incrucişă degetele celor două mâini, le trosni după care se apucă să scrie :
" de ce anume are nevoie o pisică fără acte pentru a călători din Irlanda în Egipt ? "
Laptopul lui Anemo scoase un sunet scurt, iar pe ecran apărură primele rezultate de la Ministerul Agriculturii din Irlanda și Autoritatea Vamală din Egipt. Textul suna sec și oficial:
„Cerințe obligatorii pentru exportul/importul felinelor din Irlanda către Egipt:
1. Microciparea obligatorie: Cipul de identificare (standard ISO 11784/11785) trebuie implantat înainte de orice altă procedură medicală.
2. Vaccinul Antirabic: Administrat după microcipare, cu minimum 30 de zile și maximum 12 luni înainte de intrarea în țară.
3. Vaccinul Trivalent Felin (FVRCP): Dovada imunizării complete împotriva Panleucopeniei, Calicivirozei și Rinotraheitei feline.
4. Vaccinul împotriva Leucemiei Feline (FeLV): Recomandat și verific
at la frontieră.
5. Certificat de Sănătate Internațional: Eliberat de un medic autorizat cu cel mult 14 zile înainte de zbor, vizat și ștampilat oficial de Biroul Veterinar Regional din Irlanda.
6. Tratament antiparazitar intern și extern: Efectuat cu maximum 48 de ore înainte de îmbarcare.”
Anemo se opri din citit și o privi pe Remi-Bise. Pisica albă nu mai zicea nimic. Ochii ei albaștri se măriseră cât două cești de ceai, iar urechile i se turtiseră pe spate.
— Patru? îngăimă ea, cu un glas abia auzit. Patru vaccinuri? Și un cip? Anemo, ai văzut ce ac gros au doctorii ăia pentru cip?
Sirocco, care tocmai se întorsese din stratul de flori, sări pe masă și se uită pe ecran de parcă ar fi înțeles o boabă din ce scria acolo.
— Ce e aia „an-ti-ra-bic”? sună ca o vrajă urâtă! Și de ce vor oamenii ăia să te transforme în arici, domnișoara Remi? Patru ace înseamnă că o să fii ca o pernuță de ace!
Mistral sări de pe gard, coborând elegant printre ei.
— Nu fii bleg, puștiule, o vaccinează ca să nu se îmbolnăvească în deșert. Dar recunosc... birocrația oamenilor e mai rea decât o zi întreagă de ploaie irlandeză. Anemo, ești sigur că nu putem să trecem granița pe furiș ?
Dacă Remi ar fi fost încă femeie ,probabil fața ei ar fi fost la fel de albă ca blănița ei de Angora.
–Vreau să mă odihnesc puțin ! spuse ea și sări de lângă Anemo pentru a se așeza pe leagăn.
Dar nici nu apucă bine să se culcuşească pe leagăn că pe gardul de la numărul 47 aparu Fleur.
—Bună dimineața lume ! Domnule Anemo îmi dai o mână de ajutor?
Anemo nu era tocmai în apele lui, cu toate problemele pe care le avea pe cap dar nu putea să o refuze pe moțată.
—Cum să nu, moțato. Motanii mei tocmai mă întrebau despre tine.
El o luă în brațe, ca de obicei și o depuse pe leagăn lângă pisica albă. Fleur râse scurt .
—Prietenii mei motanii, sigur că întreabă de mine doar că dumneata nu înțelegi. Ești ocupat să prinzi hoții de umbre.
Fetița luă în brațe pisica albă și începu să o mângâie. Amintindu-şi de puterea magică a zgărzii celor două ceruri , Remi-Bise n-ar fi vrut să mai împărtășească și lui Fleur secretul ei și cuprinsă de panică, își arcui brusc spinarea, se ridică în picioare gata să sară. Fetița încercă să o liniștească, neștiind ce se petrece dar pisica se zbătea tot mai tare și în cele din urmă sări pe iarbă. În saltul ei îi atinse in treacăt cu gheara ,brațul stâng gol al fetiței lăsând în urmă o mică zgârietură.
—Au ! M-ai zgâriat albuțo ! Ce e cu tine ?
—Iartă-mă micuțo ! N-am vrut să risc .
— Ce ? Ce să riști? Tu vorbești? Întrebă fetița frecându-și urechile.
— C'est incroyable ! Mistral se apropie câțiva pași de leagăn și Sirocco rămase cu lăbuța în aer renunțând la vânătoarea de libelule.
—Mo-moțata ne înțelege! Moțata ne înțelege fără să fie în contact cu zgarda !
Fleor se dăduse jos de pe leagăn și tremura cuprinsă parcă de frisoane.
—Anemo, domnule Anemo, ce se întâmplă aici ? Cumva...cumva eu înțeleg tot ce vorbesc animalele tale.
Eol aflat sub o frunză de pătlagină, din obișnuință, simți nevoia să intervină.
—Calmează-te moțato, cred că zgârietura domnișoarei Remi ți-a dat o superputere.
Anemo, care era departe de zgardă privea ca un prost toată scena de la el din curte si nu știa ce să facă mai întâi.
—Merg să aduc dezinfectant ! Nu te mișca! Vei fi bine !
*
Cu zgârietura dezinfectată și acoperită de un plasture, cu o cană de ciocolată caldă în mână Fleur era din nou pe leagăn, de data asta lângă Anemo care o avea pe pisica albă pe picioare și își trecea degetele prin blana acesteia.
Ceilalți blănoși inclusiv Eol cel 003,5 se aflau pe iarbă în fața lor la sfat.
—Adică domnule Anemo voiați să țineți acest secret ...ă secret față de mine ? Prietena cea mai bună? Imblânzitoarea de Arcibald-Arbaletă?
—Tu ce ai fi făcut în locul meu, Fleur ? Ai fi spus la toată lumea că scriitoarea Remi Storm este acum o pisică albă aflată în casa aiuritului de Anemo Gale ?
—Păi...nu. Dar eu promit să nu spun nimănui !
*
Desculț cu telefonul la ureche Anemo măsura curtea cu pașii lui mari .Era modul lui clasic de împământare, dar în acea dimineață de 29 iunie, pământul de sub picioare părea destul de nesigur. În urma lui, ca o umbră roșcată și pufoasă, micul Sirocco se furișa tacticos, făcând salturi caraghioase în încercarea de a-i vâna gleznele la fiecare întoarcere.
— Da, bună dimineața! Tot pentru o călătorie în Egipt, da... Un microcip și un pașaport european. Doar vineri?! Nu se poate mai devreme? Miercuri? Joi?Anemo pufni și închise apelul, aruncând o privire spre carnețelul în care tăiase deja cu o linie neagră Clover Felin Care și Emerald Pet Hospital. Toate clinicile veterinare din împrejurimi aveau listele blocate. Pe măsuța de cafea, blănoșii asistau la spectacol ca un juriu mut, dar extrem de critic.De pe pervazul ferestrei, Mistral își curăță leneș o lăbuță neagră, privind agitația scriitorului cu o detașare pur pariziană.
— Ah, quelle horreur... murmură motanul, lăsându-și pleoapele grele să cadă într-un gest teatral. Mon cher Anemo, insula aceasta se mișcă în ritmul unui melc obosit. Să crezi că poți obține o programare la veterinar în aceeași zi, în Dublin, este o dovadă de optimism aproape naiv. C'est impossible.
Remi-Bise nu spunea nimic. Stătea strânsă ca un ghemotoc de blană albă pe leagăn lângă Fleur, urmărindu-l pe Anemo cu o privire intensă, încărcată de emoție. În sinea ei, era speriată. Ideea de a fi cipată, marcată ca un bun de consum pe numele rivalului ei literar, îi izbea direct în față manifestul din „Femeile nu se dresează”. Dar mai era ceva ce o făcea să tremure discret sub blana albă: gândea că vineri se va înfățișa la cabinetul lui Gill, vechea lor prietenă din copilărie. Cum să apară în fața ei transformată în pisică? De fiecare dată când Anemo se oprea din mers și o privea lung, inima ei de pisică începea să bată cu putere, prinsă între teama de acul veterinar și recunoștința că el încearcă să o salveze.Anemo formă ultimul număr de pe listă, reluându-și mersul cadențat spre deliciul lui Sirocco, care tocmai se prăbușise pe spate încercând să prindă degetul mare de la piciorul scriitorului.
— Alo? Bună ziua! Da, Anemo Gale la telefon... O programare pentru un pașaport felin și cip... Gill este la cabinet vineri ?Anemo se opri brusc, ascultând răspunsul recepționerei. Eol ieși de sub frunza lui pentru a urmări mai bine scena și pentru a citi mimica feței scriitorului.
— Ți-am spus eu, Anemo! Cam peste tot listele sunt pline. Acceptă ziua de vineri! Dacă mai suni mult, pierdem și locul ăla la Gill și atunci chiar că trecem de septembrie fără acte.
Anemo oftă adânc, puse din nou telefonul la ureche și își sili vocea să sune cât mai relaxat:
— Da, vineri dimineață e perfect. Spune-i lui Gill că vin cu o urgență... albă. Mulțumesc.Închise și se lăsă să cadă pe canapea, chiar lângă Remi. O privi adânc în ochii ei felini și îi mângâie ușor creștetul capului, chiar deasupra Zgărzii celor Două Ceruri:
— Gata, Remi. Vineri e ziua cea mare. Mergem la Gill. Avem patru zile să ne pregătim... și să sperăm că Trench nu își dă seama că „Egiptul” tău e de fapt o programare la veterinar.
Remi mai rasuflă o dată adânc .
—Și cu Arcibald ce să fac ? Trebuie să îi trimit un email liniștitor și ceva de publicat...Lansez și eu un volum de versuri ? Ce părere ai Indigo Soul ?
— Ce părere am eu ? Păi eu...sunt de părere că nu ar trebui să râzi de mine și de poeziile mele din tinerețe.
—Dar nu râd, mon ami, am poezii destule și eu , doar că nu sunt publicate cu adevărat. Sunt pe blogul meu personal care e aproape invizibil...
Comentarii
Trimiteți un comentariu